Cum să dormi ca oamenii preistorici

Învățături străvechi pentru a avea un somn odihnitor

Cum să dormi ca oamenii preistorici
NEU
O treime din viată ne-o petrecem întinși în pat, dar mulți dintre noi ne chinuim până să adormim, iar alții ne trezim brusc peste noapte, fără să știm de ce. Încercăm să ne odihnim opt ore pe noapte, însă stresul, ecranele, nou-născuții sau cafelele băute prea târziu ne țin treji până după miezul nopții. Merijn van de Laar, cercetător în domeniul științei somnului și fost insomniac, afirmă că nu suntem primii care trecem prin așa ceva. Când Homo sapiens a evoluat din maimuță,... alles anzeigen expand_more

O treime din viată ne-o petrecem întinși în pat, dar mulți dintre noi ne chinuim până să adormim, iar alții ne trezim brusc peste noapte, fără să știm de ce.


Încercăm să ne odihnim opt ore pe noapte, însă stresul, ecranele, nou-născuții sau cafelele băute prea târziu ne țin treji până după miezul nopții.


Merijn van de Laar, cercetător în domeniul științei somnului și fost insomniac, afirmă că nu suntem primii care trecem prin așa ceva. Când Homo sapiens a evoluat din maimuță, iar tigrul-sabie era cea mai teribilă spaimă nocturnă, starea de veghe era esențială pentru protejarea tribului. Cercetările sugerează că aceste tipare de somn episodic le-au oferit de fapt strămoșilor noștri un avantaj evoluționist.


Cunoașterea modului în care tiparele de somn se schimbă pe măsură ce înaintăm în vârstă, a beneficiilor dormitului în comun, dar și a impactului factorilor de mediu (temperatură, lumină) ne va ajuta să reușim să avem un somn profund și regenerator.


Inspirându-se din studii recente (arheologie, observarea triburilor contemporane de vânători-culegători etc.), cartea de față ne va face să înțelegem de ce ne trezim brusc noaptea, dar și ce putem învăța de la strămoșii noștri, pentru a ne bucura de un somn odihnitor.


„În acest ghid consistent, psihoterapeutul Merjn van de Laar demonstrează modul în care recrearea condițiilor de viață ale oamenilor preistorici îmbunătățește calitatea somnului. Sfaturile sale sunt deseori surprinzătoare, iar cartea este un adevărat balsam pentru toți cei care au ajuns să numere oi ca să adoarmă.” Publishers Weekly


„Prin cercetări aprofundate asupra obiceilor nocturne ale strămoșilor noștri preistorici, psihologul și cercetătorul Merjn van de Laar a ajutat mii de insomniaci să redescopere plăcerea unui somn odihnitor. Și îți poate transforma obiceiurile legate de somn în doar 21 de zile.” Daily Express


Dr. Merijn van de Laar este cercetător în știința somnului, cu o îndelungă experiență în tratarea tulburărilor de somn. Trăiește în Țările de Jos și este coordonatorul programului educațional de medicina familiei de la Universitatea din Maastricht. Cum să dormi ca oamenii preistorici este prima sa carte și a fost tradusă, până în prezent, în douăzeci și una de limbi.

weniger anzeigen expand_less
Weiterführende Links zu "Cum să dormi ca oamenii preistorici"

Versandkostenfreie Lieferung! (eBook-Download)

Als Sofort-Download verfügbar

eBook
10,21 €

  • SW9786067894783450914

Ein Blick ins Buch

Book2Look-Leseprobe

Andere kauften auch

Andere sahen sich auch an

info